Get the Flash Player to see this rotator.

Surorile Baziliene sunt fiicele spirituale, ale Sfântului Vasile cel Mare (329-379) şi a Sorei sale Sfânta Macrina (328-380). Se conduc după regulile Sf. Vasile cel Mare de unde şi numele de Surori Baziliene.
Surorile Baziliene sunt un Ordin Internaţional care continuă misiunea Domnului Isus Cristos, în locuri şi culturi diferite, slujind poporul lui Dumnezeu, în special Bisericile greco-catolice din diferite ţări unde elese află prezente. Ordinul cuprinde Provincii, Vice-Provincii, Delegaturi, Misiuni şi Mănăstiri Contemplative, în funcţie de numărul de Surori, care sunt unite toate într-o Administraţie Generală cu sediul la Roma.
Surorile Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, caută să-L preamărească pe Dumnezeu prin trăirea modului evanghelic de viaţă, aşa după cum specifică Constituţiile noastre.
Idealul unei Surori Baziliene este dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, izvorâte dintr-o credinţă vie şi puternică şi dintr-o convingere personală de a urma valorile pentru care s-a consacrat lui D-zeu.
Fiind un Ordin al Bisericii Catolice Orientale, Surorile sunt formate în tradiţia, disciplina şi spiritualitatea acestei Biserici, şi după scrierile Sf. Vasile şi a altor Părinţi Orientali. Păstrând această moştenire, modul lor de viaţă este atât contemplativ cât şi apostolic, în expresia sa - o viaţă de unire cu Dumnezeu, în iubirea Sa transformatoare, care se revarsă în iubirea faţă de aproapele.
Răspunsul Surorilor este, schimbarea radicală a modului de viaţă, transformarea inimii, experimentarea convertirii şi astfel să ajungă la practicarea metanoiei.
În România, Surorile Baziliene au fost fondate de Sr. Ana - Maria Fekete, care s-a născut în Satu Mare, în anul 1904 din părinţii Vasile şi Maria, români greco-catolici. În familie a primit o bună educaţie religioasă, mama era foarte evlavioasă. Crescută în acest spirit religios, în sufletul tinerei s-a născut dorinţa de a se consacra lui Dumnezeu.
În anul 1940, în timpul războiului, Surorile Vincentine din Budapesta, Ungaria, au cerut Mănăstirii din Satu Mare să trimită câteva Surori care să le ajute în spital la îngrijirea răniţilor.
Printre cele desemnate să plece, a fost şi Sr. Ana. În Ungaria a suferit foarte mult din cauza războiului. Începând bombardamentele, au coborât răniţii în adăposturi, în pivniţe. Acolo au suferit mult şi bolnavii, dar şi surorile care-i îngrijeau. nu puteau aduce alimente, era foarte frig, iar răniţii erau foarte mulţi. După atâtea greutăţi şi lipsuri, Sr. Ana s-a îmbolnăvit de TBC la plămâni.
Planurile lui Dumnezeu însă sunt minunate şi nepătrunse. Dânsa nici nu se gândea că-şi va mai vedea vreodată ţara.
După ce s-a întors în ţară, Sora a fost găzduită în Gherla, unde a luat legătura şi cu Părinţii Franciscani şi Armeni care au sfătuit-o să mai rămână puţin să se odihnească. Într-o zi, a ajuns şi la biserica greco- catolică unde l-a cunoscut pe Pr. Leon Man, OSBM - Superiorul mănăstirii Nicula. Acesta a invitat-o pe Sr. Ana să viziteze Mănăstirea Nicula.
Contactul cu această Mănăstire i-a reînviat dorinţa dinaintea plecării la Budapesta, de a înfiinţa o nouă comunitate călugărească. Şi-a destăinuit ''luptele sufleteşti'' Părintelui Leon Man şi a cerut sfat ce-ar fi bine să facă. Pr. Leon a sfătuit-o să se roage mult, pentru ca Domnul să-i descopere planul Lui, şi să continue să stea de vorbă cu dânsul. Părintele a discutat această problemă cu Superiorii mai mari ai dânsului şi cu PSS Iuliu Hossu.
În Gherla era un azil de bătrâni al Bisericii Armeano-Catolice. Înainte era condus de Surori armene. Din anul 1940 până în 1944 azilul a fost condus de Surori germane. Odată cu retragerea trupelor germane, au plecat şi surorile.
În această situaţie Mons. Lengyel Zoltan, armean, a cerut Surorilor Sociale care erau în Gherla să preia ele conducerea azilului, până va găsi o soluţie de rezolvare.
Imediat ce a cunoscut-o pe Sr. Ana, pr. Lengyel a rugat-o să rămână în Gherla şi să preia conducerea azilului. Dată fiind situaţia cu privire la planurile ei, Sr. Ana l-a întrebat pe pr. Leon Man, ce este mai bine să facă. Acesta a întrevăzut o posibilitate de înfiinţare a unei comunităţi de Surori Baziliene, de aceea a fost de acord ca pr. Lengyel să ceară aprobare Superioarei din Satu-Mare, ca pentru o perioadă de timp, Sr. Ana să rămână la azil. Gherla fiind aproape de Nicula, spunea el, ar putea colabora foarte bine.
Sr. Ana Fekete a rămas în Gherla şi la sfârşitul anului 1944 a preluat conducerea azilului de bătrâni. Sora ţinea legătura cu pr. Leon Man OSBM, de la Nicula în vederea înfiinţării unei Comunităţi de Surori. Dânsul îi trimitea la azil fete care mergeau la Nicula cu dorinţa de a intra în mănăstire.
La îndemnul PSS Iuliu Hossu, pr. Leon Man a plecat la Satu-Mare, pentru a cere Superioarei permisiunea ca Sr. Ana să rămână la Gherla.
Între timp Sr. Ana a lucrat împreună cu pr. Leon Man, OSBM, la alcătuirea statutelor pentru înfiinţarea Comunităţii Surorilor Baziliene la Gherla, după Regula Părinţilor Bazilieni. Astfel prin scrisoarea 1183 din 18 febr. 1946 trimisă Episcopului Iuliu Hosu, Sr. Ana cerea înfiinţarea unei Comunităţi de Surori Baziliene. Înainte de aceasta Sr. Ana şi-a făcut revenirea la ritul greco-catolic.
Toate demersurile pe care le-a intreprins Sr. Ana pentru înfiinţarea noii comunităţi au fost făcute în colaborare cu pr. Leon Man, OSBM. De asemenea toate scrisorile trimise de Sr. Ana Preasfinţitului Hossu, au fost retrimise de episcop preotului Leon Man, pentru a-şi exprima părerea.
PS Iuliu Hossu, a fost de acord cu propunerea de fondare a comunităţii, de aceea prin scrisoarea Nr. 4391 din 22 iulie 1946, a cerut aprobarea Nunţiaturii Apostolice pentru înfiinţarea noii comunităţi.
Se pare că Sr. Ana era foarte activă, şi avea multe fete cu dânsa, deoarece în 27 aug. 1946 prin scrisoarea Nr. 5069, a cerut Episcopului aprobare pentru înfiinţarea unui azil pentru copiii orfani.
Cu acelaşi număr de înregistrare, Episcopul a trimis scrisoarea pr. Leon Man pentru a-şi da părerea. Nu ştim care a fost răspunsul, deoarece aceste scrisori nu au fost găsite în arhivă. Am găsit doar exhibitorul, unde era scris pe scurt conţinutul scrisorilor.
Prin scrisoarea Nr. 6211 din 18 august 1946, Nunţiatura Apostolică, a răspuns episcopiei că a trimis cauza înfiinţării Comunităţii, Sfântului Oficiu.
Sr. Bazilia spune că, în toamna anului 1947 venind pr. Leon Man la Gherla, sora mai mare a dânsei, Maria, care era la Gherla l-a întrebat iarăşi dacă a sosit aprobarea. De data aceasta pr. Leon, puţin abătut, i-a spus să plece acasă liniştită şi atunci când va sosi aprobarea Sr. Ana o va anunţa.
În această situaţie au fost mai multe fete. Probabil părintele presimţea că se va întâmpla ceva cu Biserica.
Prin scrisoarea Nr. 1551, din 1 martie 1948, Nunţiatura Apostolică, a trimis Episcopiei Greco-Catolice din Cluj, aprobarea pentru noua Comunitate, iar prin scrisoarea Nr. 2153 din 20 aprilie 1948, episcopia a transmis aprobarea Sr. Ana Maria Fekete, la Gherla.