Get the Flash Player to see this rotator.

Arestarea şi condamnarea Sr. Ana Fekete

În anul 1958 Surorile au reuşit să renoveze casa din str. Horea nr. 3, Gherla şi au mai adăugat o cameră. Se pregăteau pentru a primi şi alte tinere în comunitate. Dar în luna mai 1959, Sr. Ana a fost arestată .
După plecarea Iezuiţilor din Gherla şi după arestarea Sr. Ana, Surorile s-au împrăştiat. Unele au plecat la Cluj au făcut Şcoala de surori medicale şi au lucrat în clinicile din Cluj, unde s-au ocupat de bolnavi într-un mod admirabil, atât la nivel trupesc cât şi sufletesc. De multe ori au primit aprecieri din partea medicilor profesori, iar unele au apărut cu elogii în ziarele comuniste ale vremii.
Sr. Ana a făcut 5 ani de închisoare. Motivul condamnării asemenea multor deţinuţi politici, era uneltire împotriva ordinii sociale. Ea a stat la securitatea din Cluj, la închisoarea de la Mislea, la canal ... A fost eliberată în martie 1964. După eliberare nu a fost lăsată să locuiască cu Surorile. Au dus-o într-o casă cu alte deţinute politic care au fost eliberate. Le-a poruncit să nu spună nimănui cum a fost în închisoare, că vor fi arestate din nou. Sr. Ana era foarte slăbită şi bolnavă. Boala de plămâni pe care a avut-o înainte, în închisoare s-a agravat foarte mult.
Când Surorile o întrebau cum a fost la închisoare, nu voia să vorbească. Doar printre alte discuţii Surorile şi-au dat seama că a suferit mult de foame, frig, lipsă de aer şi că a fost bătută mult. Dar era mulţumită că Dumnezeu a învrednicit-o să-L mărturisească în faţa ateilor. Securitatea a fost de acord să fie luată de familie. Sora dânsei a dus-o acasă la Satu-Mare, şi a internat-o într-un sanatoriu, de unde în 4 ianuarie 1970, a plecat la Domnul pentru a mijloci haruri pentru mica comunitate aşa cum a promis.
Anul 1970 reprezintă pentru Surorile Baziliene un suflu nou sau o refondare a comunităţii prin pr. Sabin Dăncuş - ieromonah bazilian. Pr. Dăncuş, cunoştea mai multe fete dornice să intre într-o comunitate călugărească.
În anul 1972 au avut loc primele înveşmântări, din etapa a doua a Comunităţii Surorilor Baziliene, deşi în acel moment se ştia că este începutul.
Pr. Dăncuş nu ştia că în prima perioadă de teroare comunistă, când cei mai mulţi dintre călugării bazilieni erau în închisoare sau ascunşi, la Gherla în mare secret primele fete conduse de Pr. Leon Man şi Sr. Ana Fekete, au rezistat teroarei şi cu ajutorul lui Dumnezeu au continuat drumul abia început al comunităţii baziliene feminine, cu ajutorul Iezuiţilor, duşi de Providenţă cu domiciliu obligatoriu, la Gherla.
Pr. Sabin Dăncuş, a fost foarte activ în formarea surorilor atât cu cele tinere cât şi cu cele mai în vârstă.
Din anul 1970 pr. Sabin Dăncuş, s-a ocupat de organizarea comunităţii, dar în special l-a preocupat o formare bună umană şi spirituală a surorilor. Pe lângă îndrumările date în comun, stătea de vorbă cu fiecare soră în particular pentru a putea da sfaturile necesare în funcţie de problemele apărute în viaţa personală.
În general pregătirea pentru viaţa călugărească, aşa cum declară pr. Sabin, a cerut un efort deosebit, din ambele părţi. Voturile călugăreşti sunt o promisiune făcută de om lui Dumnezeu. Un angajament la o viaţă deosebită, pe o perioadă temporară dacă este vorba de voturile simple, sau pe toată viaţa în cazul voturilor solemne. Conştient de responsabilitatea jurământului făcut lui Dumnezeu, a depus efort în formarea temeinică a surorilor, pentru a fi conştiente la ce se angajează.
S-a preocupat şi de instruirea tipiconală a anului liturgic. A introdus Oficiul canonic, rugăciunea Bisericii pentru călugări: Vecernia, Dupăcinarul, Miezunopterul, Utrenia, Orele I, III, VI, IX. Oficiul canonic era obligatoriu, se recita zilnic în particular sau în comun, după posibilităţi. Pentru meditaţia zilnică a dactilografiat meditaţii, în legătura cu pericopa Evanghelică a zilei, după ritul bizantin.
Pe lângă aceasta a introdus în practica comunităţii exerciţiile spirituale anuale, de cel puţin trei zile pentru început, apoi de cinci zile. În primii ani s-au ţinut în diferite apartamente din Cluj, sau în satele unde erau constituite comunităţi. Pe parcurs, după ce numărul surorilor a crescut, apartamentele au devenit neâncăpătoare, şi de aceea s-au căutat alte locuri. Riscul era foarte mare, deoarece eram urmărite în permanenţă.
Pentru rezolvarea acestei probleme în condiţii mai sigure, pr. Sabin a organizat ieşiri la munte cu Surorile tinere. În diferite cabane se putea asigura masa şi cazarea. Pentru desfăşurarea în condiţii bune a programului, se retrăgeau în locuri necirculate de excursionişti. Pe munte nu era tensiunea urmăririi din apartamente.
Cu multă prudenţă, prin relaţiile de prietenie păstrate cu unii călugări, trecuţi la biserica ortodoxă, cum ar fi, pr. Ivaşcu stareţul de la Moisei - Maramureş, Surorile au avut posibilitatea să ţină exerciţii spirituale şi la Moisei, în prima perioadă.
În fiecare sâmbătă şi duminică pr. Sabin vizita Surorile la apartamentele lor, sau aveau întruniri de formare şi rugăciune. Datorită serviciului pe care-l desfăşura în cadrul Policlinicii CFR, într-un laborator de toxicologie avea de făcut multe călătorii, pentru a lua probe toxicologice. Aşa profita pentru a merge în acele localităţi sau zone unde erau Surori pentru a le vizita.
Pe Surorile care locuiau în localităţi izolate, din cauza timpului părintele nu reuşea să le viziteze decât foarte rar. Totuşi acestea nu erau lipsite de formare, o făcea prin corespondenţă, fără să-şi dea seama că este cenzurată de securitate.
După alegerea M. Ioana Bota ca Superioară, în ianuarie 1978, pr. Sabin a rămas spiritualul Surorilor. În acest sens a continuat munca de formare permanentă a Surorilor în colaborare cu M. Ioana. Formarea surorilor în clandestinitate a fost foarte importantă. Pentru a putea rezista a fost nevoie atât de formare umană cât şi de formare spirituală.
Rugăciunea şi participarea zilnică la Sf. Liturghie au fost centrul vieţii spirituale a Surorilor. De aceea, cu aprobarea superiorilor în drept, în casele Surorilor, se păstra permanent Sf. Sacrament pentru adoraţie şi pentru hrana sufletească zilnică.
Pentru înaintarea în viaţa spirituală, pentru o bună formare iniţială şi permanentă, începând cu anul 1978, Surorile se întâlneau pe comunităţi o duminică pe lună, prin rotaţie. Prima duminică din lună era program spiritual la Cluj, a doua duminică era la Gherla, a treia duminică era la Năsăud sau Maieru şi a patra duminică era la Sălăjeni. Când era a cincia duminică, M. Ioana făcea vizite la surorile izolate de aceste centre .
La programul comun participau Surorile din zona apropiată centrului de întâlnire. De fiecare dată la acest program participa pr. Sabin şi Superioara Provincială, M. Ioana Bota. Programul întâlnirilor era stabilit dinainte.
Superiorii erau la dispoziţia Surorilor două zile pe lună pentru fiecare comunitate locală. Atunci fiecare Soră îşi cerea cu sinceritate permisiunile necesare, fie de stare materială, fie spirituală pentru tot ceea ce prevedea până la următoarea întâlnire. Pentru cazuri neprevăzute şi urgente, Surorile se foloseau de permisiunea presupusă cu obligaţia de a spune superiorilor imediat ce era posibil.
Între superioară şi Surori era o legătură permanentă. Cu prudenţa necesară în afara vizitelor s-a purtat multă corepondenţă. Desigur Surorile se adresau codificat. Elevele mergeau mult la Baia Mare, în perioada vacanţelor şcolare, era mai mult timp de a sta împreună, de a discuta preocupările lor de viitor. De asemenea Superioarele locale din acea vreme mergeau la M.Ioana la Baia Mare pentru a discuta problemele comunităţilor locale şi pentru a primi aprobările sau sfaturile necesare pentru comunitate.
După sistematizarea comunităţilor locale: Cluj, Gherla, Năsăud, şi Sălăjeni, au fost numite de pr. Sabin Dăncuş şi M. Ioana Bota, superioare locale pentru fiecare comunitate.
Superioarele locale aveau responsabilitatea să organizeze întrunirea comunitară lunară şi mai târziu, săptămânală. Cu această ocazie în comunitate se aprofunda catechismul, se făceau lecturi spirituale din Sf. Scriptură şi din alte cărţi. Se făcea şi formarea spirituală cu mijloacele care existau atunci,mai ales din caiete scrise cu mânapentru ca nu existau cărţi de rugăciuni şi nici posibilitatea de multiplicare (xerox).
Cu o anumită perioadă de timp înainte de înveşmântare sau depuneri de voturi, Surorile trebuiau să facă cerere scrisă superiorilor, pentru a fi aprobate la intrarea în noviciat sau la depunerea voturilor.
După depunerea voturilor fiecare Soră trebuia să semneze formula de vot, apoi o înmâna spre semnare superioarei şi la două martore. Acestea se păstrau în arhivă bine ascunse.