Get the Flash Player to see this rotator.

În timpul Capitlului General din iunie 1989, Surorile capitulare au hotărât ca Surorile Baziliene din România să fie încadrate în Ordinul cu statut de Provincie.
Având aprobarea şi binecuvântarea din partea Congregaţiei pentru Bisericile Orientale din Roma dată în 2 iunie de către Eminenţa Sa Cardinal D. Simon Lourdusamy, Prefect, Curia Generală a Surorilor Baziliene din Roma în data de 19 iulie 1989, prin Decretul P. N. 359/1989 a declarat şi încorporat în Ordinul Surorilor Baziliene, cu statut de Provincie, Comunitatea Surorilor din România. Provincia este aşezată sub patronajul '“Inimii Neprihănite a Sfintei Fecioare Maria'' .
Am intrat astfel într-un Ordin de Drept Pontifical şi am început să ne conducem după Constituţia Ordinului Surorilor Baziliene.
Chiar dacă Surorile Baziliene nu au avut posibilitatea să trăiască într-un cadru de mănăstire, cu un program comun de rugăciune şi nici să aibă viaţă de comunitate, fiecare dintre ele a purtat mănăstirea în suflet şi a încercat să împlinească acelaşi program de mănăstire.
Privind în urmă putem spune că este un miracol faptul că această comunitate a început să se formeze în ajunul desfiinţării BRU şi a cunoscut o dezvoltare puternică şi rapidă în timpul de persecuţie. Surorile au dat dovadă de un mare curaj în mărturisirea credinţei greco-catolice şi în încercarea de educare a poporului lui Dumnezeu.
În acest sens casele multora dintre Surori au fost transformate în capele unde mergeau mulţi credincioşi pentru a participa la Sf. Liturghie sau alte rugăciuni. De asemenea în casele Surorilor s-au făcut multe boteze, cununii şi Prima Împărtăşanie a copiilor.
Cei mai mulţi dintre credincioşii care participau la rugăciune împreună cu Surorile, nu ştiau despre acestea că sunt călugăriţe. Perioada de persecuţie a BRU, a fost o perioadă de timp în care viaţa Bisericii a fost foarte asemănătoare cu viaţa primilor creştini din primele trei secole ale creştinismului. De fapt grupurile de creştini greco-catolici trăiau viaţa spirituală foarte intens, asemenea călugărilor şi în unele cazuri împreună cu ei.
Poate că am putea asemăna viaţa surorilor din această perioadă cu un far sau luminiţe, care au arătat credincioşilor drumul, în întunericul ideologiei comuniste. Prin activitatea depusă de Surori care erau împrăştiate în satele şi oraşele ţării, s-a creat o puternică legătură şi comuniune între: ierarhie, cler şi credincioşi. De aceea chiar dacă credincioşii greco-catolici persecutaţi şi nerecunoscuţi, se adunau pentru rugăciune doar în ascuns, informaţiile circulau foarte bine. De foarte multe ori Surorile au fost mesagere ale episcopilor şi preoţilor, făcând cunoscut credincioşilor evenimentele din Biserica Greco-Catolică prigonită, dar foarte vie, care dădeau foarte mult curaj.
De asemenea toate Surorile s-au preocupat mult de viitorul acestei Biserici. În acest scop au căutat prin toate mijloacele posibile de atunci să catehizeze şi să educe în spiritul moralei creştine copiii şi tineretul.
Prin fondarea Comunităţii Surorilor Baziliene şi dezvoltarea ei în perioada de persecuţie, Biserica Română Unită a ieşit la lumină, în libertate mai îmbogăţită cu încă o Comunitate de Surori.